Sansele-n viata ?

Imi trec acuma prin minte sute de amintiri uitate,pierdute in timpuri agitate, in ganduri care se indreptau spre alte orizonturi…da! acuma le am clar in minte. Dupa o cearta puternica iscata intre mine si tatal meu singurele lui cuvinte au fost printr-un mesaj ‘Ceea ce dai, aia primesti’’ ,cred ca nici el nu stia atunci cata dreptate avea sau ca aceste simple cuvinte candva imi vor pune serioase semne de-ntrebare. Mi-am amintit vorbele lui, printre lacrirmi caci doar in momentele de tristete uneori simtit adevarul,pur,rece, dur dar adevarat, invaluit odata acum iesit la suprafata. Daca stau sa meditez cuvintele lui sunt ca un cerc, la fel ca viata, momentul pe care il port in suflet. Am avut un vis dar era visul meu?sau doar dorinta de-a ma vedea acolo ? Am renuntat la multe dar nu m-am intrebat atunci daca acele lucruri, acele personane nu vor fi importante pentru mine mai tarzi, le-am lasat in spate,in intuneric, le-am pus ca condietie , le-am aruncat in cufar dar am uitat ca acesta la un momendat se v-a deschide. Acum stiu. Sunt, sunt mult mai importante, mie dor de rutina de acasa, de prietenii pe care ii vedeam zilnic , de banalele iesiri in parcul din cartier, de catelul care ma trezea dimineata, mie dor de mine….Acuma daca as da timpul inapoi stiu sigur ca alta ar fi alegerea mea, am gresit pe spinarea mea, cand toti imi ziceau ‘Asteapta’. Oare cum eram daca ramaneam? Oare visele de acum erau implinite? Nu voi sti niciodata. Viata continua si de ochii celorlalti trebuie ca la dimineata sa imi afisez iar zambetul de fatada..da…momentan pot fie eu. Care eu? Nu mai sunt eu…sunt …cine sunt? Nu stiu…

M-am ratacit intre povesti, intre romane in care credeam, in visele unei adolescente care avea impresia ca lumea e la picioare, ca poate sa le faca toate de una singura si ca doar ea are dreptate. Am gresit, dar trebuie sa merg tot inainte, nu exista alta sansa. As vreau totusi ca cineva sa imi raspunda la toate intrebarile. O mare de intrebari iar raspunsurile ca nisul imi aluneca prin degetele de copil. Mie dor de tine mama, mie dor!!! Mie dor de plcitiseala de acasa. Oare asa v-a fi mereu ? Viata iti da o sansa, ti-o da pe a doua, a treia , 100, 1000 dar nu la infinit. Si totusi ce am invatat eu ? Ca nimic nu e mai important ca o persoana, nimic, poti avea totul daca stii cand sa alegi.

Imi ramane doar ea, speranta ca intr-o zi, curand…v-a fi bine….

Iar acuma fac ceea ce trebuia facut la timpul lui….Astept……..

Copilaria…singurul paradis pierdut

Prin insusi firea noastra , oamenii, suntem intr-o continua cautare,dezvoltare si m-ai presus de toate cunoasterea necunoscutului…de parca ar fi un lucru maret invaluit intr-un mister .

Suntem incurabili, atata timp cat nu suntem capabili sa dezvoltam prezentul cum putem fi siguri ca ne dorim cunoasterea viitorului incert ?!

Copilaria…..mm…chiar si acum la o varsta la care nu m-ai pot sustine ca sunt un copil , teoretic vorbind ,simt in cele m-ai grele moment ,doar gandindu-ma la trecut,un suras, un suras care inabuse toare lacrimile,parca pentru o fractiune de secunda sunt din nou alt om, omul vechi, care eram, care se bucura la vederea unei simple bomboane, jucarii….da….dar acuma realitatea e rece, e total opusul imaginatiei mele de copil. Fiecare an in plus , fiecare secunda care se scurge da nastere unor noi etape la care sincera sa fiu nu le gasesc rostul, nu inteleg de ce nu m-ai pot fi rezolvate cu o lacrima sincera …

Cand suntem copii ne dorim sa crestem….cand am crescut am da orice sa dam timpul inapoi,lucru imposibil momentan, savantii nu au reusit sa il descopere…sper ca il vor face…ar ajuta mult ….

Timpul se scurge in reluare, minutele par veacuri , secundele eterne , cand ai crescut remarci cu un oarecare tipat in surdina ca de fapt ai intrat in viata, care e pregatita din toate unghiurile posibile sa te loveasca iar cand te doboara de tot iti da din mila o raza, de care te prinzi si refuzi sa ii dai drumul.

Ne facem vise,tindem spre anumite idealuri si le vedem cum se spulbera…identic ca valurile marii de o stanca, suntem un ca un naufragiat, golit pe dinauntru, suprafata superficiala, incurajandu-ne noi insine caci doar…cine altcineva?

Si incerci de unu singur, izolat pentru un moment de lume, de greutatile de gheata de ura caniculara din ochii vecinului sa te ridici sa constati ca nu ai plecat mai departe ce doar ca ai pierdut din nou…trecutul….tot ce ramane sunt amintirile brazdate cu nenumarati fulgi de fericire si melancolie….si da….acesta e paradisul  !