Prin insusi firea noastra , oamenii, suntem intr-o continua cautare,dezvoltare si m-ai presus de toate cunoasterea necunoscutului…de parca ar fi un lucru maret invaluit intr-un mister .
Suntem incurabili, atata timp cat nu suntem capabili sa dezvoltam prezentul cum putem fi siguri ca ne dorim cunoasterea viitorului incert ?!
Copilaria…..mm…chiar si acum la o varsta la care nu m-ai pot sustine ca sunt un copil , teoretic vorbind ,simt in cele m-ai grele moment ,doar gandindu-ma la trecut,un suras, un suras care inabuse toare lacrimile,parca pentru o fractiune de secunda sunt din nou alt om, omul vechi, care eram, care se bucura la vederea unei simple bomboane, jucarii….da….dar acuma realitatea e rece, e total opusul imaginatiei mele de copil. Fiecare an in plus , fiecare secunda care se scurge da nastere unor noi etape la care sincera sa fiu nu le gasesc rostul, nu inteleg de ce nu m-ai pot fi rezolvate cu o lacrima sincera …
Cand suntem copii ne dorim sa crestem….cand am crescut am da orice sa dam timpul inapoi,lucru imposibil momentan, savantii nu au reusit sa il descopere…sper ca il vor face…ar ajuta mult ….
Timpul se scurge in reluare, minutele par veacuri , secundele eterne , cand ai crescut remarci cu un oarecare tipat in surdina ca de fapt ai intrat in viata, care e pregatita din toate unghiurile posibile sa te loveasca iar cand te doboara de tot iti da din mila o raza, de care te prinzi si refuzi sa ii dai drumul.
Ne facem vise,tindem spre anumite idealuri si le vedem cum se spulbera…identic ca valurile marii de o stanca, suntem un ca un naufragiat, golit pe dinauntru, suprafata superficiala, incurajandu-ne noi insine caci doar…cine altcineva?
Si incerci de unu singur, izolat pentru un moment de lume, de greutatile de gheata de ura caniculara din ochii vecinului sa te ridici sa constati ca nu ai plecat mai departe ce doar ca ai pierdut din nou…trecutul….tot ce ramane sunt amintirile brazdate cu nenumarati fulgi de fericire si melancolie….si da….acesta e paradisul !
Da, intr-adevar, copilaria e singurul paradis pierdut, dar copilul nu moare niciodata. Se ascunde doar intr-un coltisor de suflet, si asteapta chemarea. Zambeste, chiar daca sufletul iti plange, chiar daca rautatea celorlalti te doare, si mergi mai departe.Asa cum faceai cand erai copil,si te loveai sau te certai cu prietenii.
RăspundețiȘtergere" Cand te bantuie tristetea,
cand pierzi toate, cand te doare,
cand te-nsfaca gerul vietii
sub furtuni, sub ani, sub vant,
sa zambesti cu nepasare
e cea mai inalta arta
dintre cate-s pe pamant." Serghei Esenin